SCM Timişoara nu a izbutit să se impună în meciul 5 din sferturile de finală ale play-off-ului. Decisivul de pe terenul Craiovei a fost câştigat de gazde după un meci foarte strâns, tranşat de SCM U în ultimele secunde, scor 67-62.

Primul sfert a fost câştigat cu 16-13 de către olteni, care au cedat însă iniţiativa în sfertul 2 după ce au avut în primele zece minute şi +6 pe tabelă. Baschetbaliştii alb-violeţi au preluat conducerea în sfertul 2, unul câştigat însă la limită, astfel că SCM U a avut un avantaj de două puncte la jumătatea întâlnirii decisive: 34-32 pentru olteni.

Echilibrul a persistat în continuare iar sfertul 3 nu a lămurit deloc echipa care va păşi în semifinale. După ce au avut şapte puncte avantaj (39-32), ultima pătrime avea să înceapă cu SCM Timişoara în avantaj fragil, de un punct: 49-48. În ultimele zece minute „cârma” a fost cedată şi repreluată de ambele combatante. 58-58 era scorul când mai erau mai puţin de două minute din dispută. Baciu având un aport important în această fază a întâlnirii pentru oaspeţi, mai ales că Vukosavljevic a prins o zi mai slabă. Triţa lui Troupe a adus apoi echipa gazdă la cinci puncte distanţă în faţa bănăţenilor. Moment după care Cristian Bota a cerut time out. Cu 19 secunde rămase din dispută, Pesakovic şi-a adus echipa la doar un punct de la „libere”. Totuşi, finalul nu a fost inspirat pentru SCM. Brown a ratat o triţă după ce Craiova s-a distanţat la +3 iar Gajovic nu a ratat de la libere.

SCM-ul îşi încheie astfel lupta pentru Top 4 după 2-3 cu Craiova în sferturi şi după ce reuşise o evoluţie apreciată în Grupa Roşie a Ligii Naţionale. Principalul realizator ai „leilor bănăţeni” într-un meci cu „scor mic” a fost Brandon Randolph, autor a 14 puncte. Ceilalţi marcatori ai alb-violeţilor au fost: Brown 12, Diculescu 11, Pesakovic 10, Baciu 7, Vukosavljevic 4, Stojadinovic 2 şi Komatina 2. Pentru gazde Goran Gajovic a fost coşgheter, cu 18 puncte, fiind totodată şi cel mai bun marcator al partidei.

Pentru SCM Timişoara mai urmează doar jocurile de clasare din zona 5-8, după sistemul cel mai bun din trei jocuri. Primul joc va fi pe terenul formaţiei mai bine clasate în 11 mai.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.