Tensiunea crește în PNL Timiș după rezultatul dezastruos de la europarlamentare unde partidul a pierdut în mod rușinos în Timișoara cu 17% față de alianța USR-PLUS, care a câștigat și alegerile din Timiș. Primul liberal care a ieșit public să ceară demisia președintelui filialei, Nicolae Robu, și a conducerii județene și municipale a fost Claudiu Martin Chira, prim-vicepresedinte al organizației PNL Timișoara, președinte executiv al TNL Timiș, vicepreședintele al Biroului Național TNL și candidat la alegerile europarlamentare.

Acesta a anunțat pe contul său de Facebook că ”îmi permit să cer public demisia conducerii PNL Timiș și PNL Timișoara, pentru modul dezastruos cu care au gestionat aceaste alegeri europarlamentare.  Din cauza modului defectuos de conducere a acestei campanii electorale, (aproape boicotare) datorată deficiențelor de administrare a Timișoarei, prin lipsa curățeniei din oraș, închiderea simultană a doua poduri peste Bega, îngreunând traficul, prezentarea de sondaje SF membrilor PNL și opiniei publice, asocierea cu personaje dubioase și cărători de valiză, lipsa de implicare a unor consilieri locali din Timișoara, culminând cu relația dezastruoasă dintre conducerea partidului și primarii disidenți din PNL Timiș”.

Liberalul a explicat dezastrul PNL Timiș prin faptul că ”a fost taxată aroganța, privitul de sus, narcisismul, persiflarea electoratului, a membrilor PNL cu alte opinii și a competitorilor electorali (…) Membrii PNL Timișoara nu sunt doar cărătorii de valiză sau cameramani, doar că nu mai au loc de ei!”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.