
Unul dintre liberalii de frunte din vestul țării a fost amendat chiar de polițiștii locali conduși din Primăria Timișoara de liderul filialei, Nicolae Robu.
Marilen Pirtea, deputat PNL și rector al Universității de Vest a parcat pe trotuar în zona Pieței Mărăști, pentru a merge la sediul PNL aflat în apropiere, în Piața Unirii. Când s-a întors la mașină, un echipaj al Poliției Locale tocmai îl amenda. Spre iritarea deputatului, polițiștii locali nu s-au arătat impresionați de persoana pe care o amendau, nici măcar când Marilen Pirtea le-a spus că va merge „la sediu”. În cele din urmă, deputatul și-a luat amenda și abțibildul care în mod normal ar fi fost lipit pe parbriz, s-a urcat în mașină și a plecat.
Amenda pentru cei care își lasă mașina pe trotuar este cuprinsă „între 290 și 725 lei și două sau trei puncte penalizare la permis, în funcție de situație, respectiv pentru oprire sau staționare, ieșind din calcul distanța de un metru lăsată liberă pentru circulația pietonilor”.










