Că un mare producător își închide fabrica din România, lăsând 700 de oameni cu ochii-n viitorul incert, nu mai e un șoc în România de astăzi. De aici pleacă nu numai ai noștri, dar și ai lor, în ceea ce seamănă alarmant de mult cu o fugă de pe o corabie găurită. Sigur, orice poveste are mai multe unghiuri, nu este în totalitate vina țării atunci când un mamut al business-ului descoperă că nu-și mai permite angajații. Însă reprezentanții companiei care încă din anii 90 producea încălțăminte la Lugoj au atins un subiect sensibil. Unul care i se poate reproșa sută la sută României: școala nu mai produce calificați pentru piața muncii.
A venit, în sfârșit, nota de plată pentru deciziile care au sufocat, treptat, sistemul de educație românesc, în ultimii aproape treizeci de ani. Iată urmările ignoranței, corupției, subfinanțării. Iată dovada că toate guvernele de până acum, indiferent de culoare, au împins cu bună știință speranța pentru o viață mai bună direct în prăpastie. Să distrugi cu bună știință fundația casei în care pretinzi că vrei să stai o sută de ani, să o sapi, să bagi otravă de șobolani, să-ți sabotezi aerul, viața – cum se poate califica asta? Ce pedeapsă există pentru așa ceva?
Pe de altă parte, la ce ne trebuie școală, când avem atâtea exemple că impostorii o duc bine aici: medici falși, doctorate furate, cabinet de miniștri cu un IQ colectiv ca al unui copil de cinci ani. Am spus de multe ori că există mai multe Românii, însă acum pare că au legatură tot mai puțină între ele.
Tot așteptăm ca universul să se răzbune pe cei care ne distrug de ani buni, așteptăm să iasă soarele și pe strada noastră. Astăzi însă ministru al Educației este exact persoana care a îngropat învățământul profesional, de exemplu. Să fim oare ținta unei glume cosmice uitată pe orbită de vreo divinitate cu un simț al umorului mai ciudat? Sau e un semn că, dragi români, așa nu se mai poate și că, în afară de noi înșine, nu ne poate nimeni salva de la pieire? Ne vedem la vot. Nu mai e mult.
