Alex Borbei

ASU Poli are poarta asigurată pe viitor, dacă va reuşi să-l păstreze pe Alexandru Borbei. Tânărul portar şi-a încununat evoluţiile bune la echipa naţională sub 16 ani cu un gol! Goalkeeperul originar din Petrila a deschis scorul în amicalul de azi cu selecţionata similară a Ciprului, joc încheiat la egalitate, scor 1-1. 

Borbei a reţinut mingea în urma unui atac eşuat al ciprioţilor în minutul 35 şi a degajat apoi lung balonul către poarta adversă, reuşind astfel un gol din acţiune „din poartă în poartă”! Din păcate „tricolorii” mici nu s-au bucurat mult de avantajul de pe tabelă. Trei minute mai târziu portarul selecţionat de la ASU Politehnica a primit la rândul său gol şi testul s-a încheiat cu o remiză. Alexandru Borbei a mai avut însă câteva parade apreciate. Salvându-şi echipa de la un nou gol în minutul 55. 

Foto: Alex Borbei / Facebook

Portarul Alex Borbei e considerat deja a treia soluţie la seniorii la seniorii lui ASU Poli, fiind chiar şi al doilea portar in ediţia trecută. El nu a debutat in Liga 2, unde a fost rezervă de câteva ori. Recent el a susţinut probe de joc la Sampdoria.

A fost al doilea test din Cipru pentru România U16, în urmă cu două zile scorul a fost identic. Borbei nu a apărat în acel joc. In schimb, în ambele jocuri a intrat pe parcursul partidei un alt puşti din pepiniera alb-violeţilor: Mădălin Ursu. 

În toamnă, generația tricolorilor născuți în 2003 va începe drumul spre EURO U17 din 2020. România va găzdui o grupă cu Elveția (24 octombrie), Rusia (27 octombrie) și San Marino (30 octombrie).

UPDATE A fost postat şi clipul video cu momentul în care Alex Borbei îl surprinde pe omologul său din poarta ciprioţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.