Președintele interimar al PSD Timiș, Călin Dobra, a fost printre cei care a votat împotriva lui Liviu Dragnea la CEX-ul de ieri în care s-a discutat scrisoarea nemulțumiților din partid. ”Eu nu puteam vota altfel decât mandatul primit de la comitetul executiv județean. În cele opt ore de discuții și analize, a fost foarte important că s-au spus anumite lucruri, că s-au tranșat anumite probleme. Au fost discuții libere și deschise care nu pot să ducă decât la un lucru constructiv. Este nevoie de o regrupare pentru că ne așteaptă o iarnă destul de grea, mai ales în parlament și sper ca proiectele care au fost puse pe tapet pentru această sesiune parlamentară să tereacă pentru că sunt proiecte foarte importante, cum ar fi codul administrativ”, a declarat Dobra pentru PRESSALERT.ro.

Întrebat dacă vor urma represalii din partea conducerii centrale a PSD după votul de ieri, liderul interimar al PSD Timiș a susținut că ”nu cred. Nu văd de ce să fie repercursiuni. Până la urmă, asta e o poziție a unei organizații. Cred că, mai degrabă, ar trebui întâlniri cu aceste organizații care au fost parte în acest demers tocmai în ideea de a lua pulsul și de ce s-a făcut această scrisoare. Sunt adeptul unui dialog și de a discuta într-un cadru organizatoric astfel încât să găsim variante împreună”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.