Foto: romani-buni.info

Un cuplu din România a avut parte, ieri, de o pățanie desprinsă din comedii negre. Potrivit comunicatului emis de Inspectoratul de Poliţie din judeţul Somogy, bărbatul şi-a uitat soţia într-o parcare de lângă Szeged, scrie adevarul.ro.

Fără ca nici măcar săşi dea seama, acesta a condus mai multe sute de kilometri cu impresia că soţia sa doarme pe bancheta din spate. În tot acest timp, femeia se afla într-o parcare de pe autostrada M5, fără telefon mobil, fără bani sau documente personale, astfel că a ales să plece în „urmărirea” familiei sale cu autostopul.

A ajuns la 300 de kilometri de locul în care a fost abandonată, până în localitatea Balatonkeresztúr, unde a cerut ajutorul poliţiei. Între timp, băbatul luase legătura cu Ambasada României în Ungaria. Cu ajutorul autorităţilor, femeia şi-a reîntâlnit familia, continuânduşi călătoria până în Italia. „Bărbatul se deplasa, împreună cu familia, către Italia, iar atunci când au oprit într-o parcare, pentru a merge la toaletă, nu a văzut când soţia sa s-a dus la baie. Întrucât a crezut că aceasta doarme pe bancheta din spate, a pornit din nou la drum. Femeia nu avea la ea telefonul mobil, nici banii, nici documentele personale, astfel că a pornit după familie cu autostopul. A ajuns până în localitatea Balatonkeresztúr, la peste trei sute de kilometri de locul de parcare, şi a cerut ajutorul poliţiei într-o benzinărie. Între timp bărbatul observase lipsa soţei şi luase legătura cu Ambasada României în Ungaria”, scrie MTI, citat de adevarul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.