Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat astăzi că va prezenta în camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea DNA, DIICOT şi a Ministerului Public, urmând ca săptămâna următoare, joi, să prezinte public concluziile privind activitatea DNA.

„Înainte de a accepta demnitatea de ministru al Justiţiei, am discutat cu liderii coaliţiei de guvernare. Am primit garanţii de neimplicare a factorului politic în activitatea ministerului, în deciziile pe care le voi lua ca ministru al Justiţiei, ceea ce s-a respectat şi se respectă şi în prezent. Voi prezenta în camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea desfăşurată la nivelul Ministerul Public, DIICOT, DNA. Prezentarea respectivului raport constituie o obligaţie a Ministrului Justiţiei. Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlament, săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, la o oră pe care o voi anunţa în timp util, voi face o informare de presă în care voi prezenta conţinutul şi concluziile raportului cu referire la activitatea DNA”, a declarat Tudorel Toader.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, aseară, că nu a avut o discuţie cu ministrul Justiţiei privind înregistrările apărute în ultima perioadă, în care procurorii DNA sunt acuzaţi de trucarea unor probe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.