Scene șocante au avut loc, aseară, în orașul Reșița. Un băiat de 12 ani s-a certat cu masa sa și a ajuns să fie luat la bătaie de tatăl vitreg. Bărbatul l-a lovit pe copil cu pumnul în zona feței, dar și cu un scaun în abdomen. Potrivit jandarmilor cărășeni, minorul este cel care a și sunat la 112 pentru a sesiza cele întâmplate.

„Jandarmii ajunși la fața locului au constatat că mama, în vârstă de 30 de ani, s-a certat cu fiul său și, la un moment dat, tatăl vitreg a intervenit și l-a lovit pe minor cu pumnul în zona feței, după care a continuat acest act violent și l-a lovit în zona abdomenului cu un scaun, provocându-i leziuni vizibile”, a afirmat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Caraș-Severin.

În urma loviturilor primite, băiatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar jandarmii au sesizat polițiștii.

Luni, agresorul, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a fost reținut de polițiștii cărășeni pentru 24 de ore, pentru loviri sau alte violențe și rele tratamente aplicate minorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.