
Noul antrenor al lui ACS Poli și-a continuat ”curățenia”. La finele jocului pierdut pe teren propriu cu Poli Iași, Leo Grozavu a dezvăluit că motivul pentru care Alin Șeroni a absentat se datorează greșelilor fundașului, drept pentru care el a fost pus destul de direct ”pe liber”.
”Din punctul meu de vedere am arătat iar lacune în zona centrală, e greu să faci fotbal de calitate când fundația e crăpată. Trebuie să ai o apărare bine organizată. La prima acțiune am primit gol pe zona centrală, fără ca adversarul să facă nu știu ce. Sigur, a doua repriză, cu improvizații, parcă ne-am exprimat altfel, dar și atunci au fost greșeli. Am avut câteva acțiuni reușite, să ne legăm măcar de acestea pentru viitor. E greu să joci fără fundaș central. Și meciul trecut cu mari carențe. E greu să înveți fotbal in prima ligă. Le-am spus, fără să acuz, trebuie să ai jucători de primă ligă”, a declarat Leo Grozavu.
Tehnicianul a explicat absența lui Alin Șeroni din lot. Fundașul central a fost exclus după meciul precedent, Grozavu a acuzat și atitudinea jucătorului care e liber să-și caute o nouă echipă. ”Șeroni a făcut multe greșeli la jocul trecut și la antrenamente la fel, fără concentrare. Doresc să rămânem cu jucători care să joace … care vor să facă ceva. Eu nu dau afară, jucătorii se identifică prin randament. Azi a fost altă comedie. Vom rămâne cu jucătorii care pot să facă față nivelului la care vrem să ajungem (…) Am avut o discuție lămuritoare înainte de jocul cu Voluntari, prin atitudine, cum înțelege, ce mi-a arătat în continuare, că nu e implicat 100% poate e mai bine și pentru el să-și caute un loc mai bun… Nu s-a născut Șeroni la Timișoara în prima ligă. Cu Doman a fost același lucru, am solicitat ca toată lumea să fie conectată, nu avem voie să facem greșeli voluntare, una e eroare la meci, alta e indisciplina, care nu are legătură cu profesionalismul. Variante sunt unde să meargă. Și noi sperăm să mai facem ceva până se încheie perioada”, a spus Grozavu.
Alin Șeroni se alătură astfel lui Doman și Kayondo, jucători care de asemenea nu au mai fost acceptați în lot de noul tehnician.
ACS Poli nu a renunțat la posibilitatea de a se mai întări în condițiile date, dar timpul nu ține cu bănățenii, perioada de transferuri se încheie mâine. ”Eu sunt așa, un pompier, am venit într-un moment în care nu pot să fac multe lucruri. Am încercat, majoritatea care credeam că pot să ne ajute ne-au refuzat, alții nu au putut să vină. La cum am arătat Cânu e indispensabil, sper să se pună pe picioare. E tragicomic cum am arătat”, a precizat tehnicianul.
ACS Poli riscă să înceapă play out-ul cu 13 puncte, la doar o victorie/înfrângere distanță de zona roșie. ”Luăm in calcul și ce se poate întâmpla. Echipa e destul de jos din toate punctele de vedere. Ce să se întâmple la Craiova, o minune? … Eu cred că vom reuși în cele din urmă. Mai mult ce pot să spun, mi-am asumat. Dacă am intrat în horă trebuie să jucăm. Eu sper ca toată lumea care e implicată la Timișoara să facem toate eforturile pentru a redresa situația. Nimănui nu-i convine să-și păteze imaginea cu o retrogradare… Nu cedez, în anumite momente am arătat că avem potențial. Va trebui să fiu optimist”, a conchis Leo Grozavu.
Iașiul, în cărți pentru play-off
Prin acest succes moldovenii ocupă momentan loc de play-off, dar pot fi depășiți de Dinamo și Viitorul. ”E o victorie muncită, meritată, care ne dă speranțe că putem fi în play-off. Dacă in miniretur eram ultimii ca șanse acum putem fi acolo. Am demonstrat că putem să batem Steaua, Dinamo, putem bate Astra, putem pune probleme echipelor puternice. Am avut 2-0, puteam face 3-0. Am primit un gol și am avut emoții pe final. A fost un teren greu și nu e ușor pt niciun jucător să evolueze”, a spus Flavius Stoican, ”principalul” lui CSM Poli.
”Ne-am făcut calcule, am încercat ca jucatorii să fie concentrați doar pe joc. O să fim atenți și la celelalte rezultate, am pus presiune pe toate care joacă. Acestea își doreau să pierdem. Am jucători care vor să joace în play-off. A fost impresia că putem câștiga cu ușurință, dar e o echipă care poate evolua la un nivel mult mai mare. Îl cunosc pe Leo Grozavu știu că le cere să joace fotbal, dar e nevoie de timp, încă de acum am văzut lucruri frumoase”, a conchis Stoican.
ACS Poli joacă pe terenul Craiovei ultimul meci din sezonul regulare, partidă programată vineri, de la ora 20.45.
