Adrian Petruț, directorul Liceului Tehnologic “Mihai Eminescu” din Jimbolia, a fost chemat, astăzi, la sediul Inspectoratului Școlar Timiș pentru a da explicații. Asta după ce, ieri, pe pagina sa de Facebook, a distribuit mai multe postări cu mesaje obscene. Printre acestea era și un text intitulat „Flexibilitatea cuvântului p…ă”.
Adrian Petruț a declarat, pentru PRESSALERT.ro, că pagina de Facebook pe care au fost făcute postările îi aparține, dar că nu este prieten cu niciun elev înscris în unitatea de învățământ și nu vede nimic în neregulă.
“Sunt un cetățean liber. Eu nu sunt prieten cu elevii mei, am o regulă, eu nu mă împrietenesc cu elevii pe Facebook, nu am asemenea înclinații. Mă bucur enorm că există un interes așa mare pentru profilul meu de Facebook, nici nu știam că sunt atât de celebru. Nu mi se pare nimic în neregulă, sunt un om normal, nu sunt un cretin, nu sunt un idiot, eu îmi cunosc rolul și locul în societate, nu promovez intoleranța, discriminarea sau alte chestiuni care aduc atingere demnității umane prin contul meu de Facebook. Nu văd de ce pe altcineva l-ar deranja lucruri care apar pe contul meu privat, postate în viața mea privată. Este contul meu, dar pe contul meu nu postez idioțenii, care într-adevăr le pot vedea și oameni care mă cunosc. Eu, în general, sunt un exemplu pozitiv în societate și îmi cunosc locul”, ne-a declarat Adrian Petruț.
Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, ne-a explicat că directorul liceului din Jimbolia a fost chemat la sediul instituției pentru a da explicații, fiind începută o cercetare administrativă. “Vom lua o hotărâre în ceea ce-l privește pe directorul liceului din Jimbolia în Consiliul de Administrație al ISJ Timiș”, a precizat Aura Danielescu.
UPDATE Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, ne-a declarat că, la finalul discuțiilor avute cu directorul Liceului Tehnologic din Jimbolia, care a distribuit mesaje cu conținut obscen pe contul său de Facebook, acesta și-a dat demisia din funcția de conducere. “Astăzi s-a purtat un dialog, o discuție cu domnul director, la sediul ISJ Timiș. A înțeles că noi, cei care ocupăm funcții de conducere, suntem persoane publice, și-a asumat acele distribuiri din spațiul public, nu i-au aparținut acele cuvinte, formulări, dar le-a distribuit. Și-a asumat greșeala făcută și și-a dat demisia din funcția de director. A înțeles că trebuie să plece din funcție, având în vedere cele întâmplate. Rămâne în continuare cadru didactic la liceul din Jimbolia”, a afirmat Aura Danielescu.







