Scandalul de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara scoate la iveală noi informații halucinante despre modul în care conducerea instituției a acționat pentru a avea date statistice excelente care să dovedească faptul că traficul de migranți a scăzut. La sfâșitul lunii septembrie, în apropierea localității Cărpiniș, într-un șant de pe marginea drumului Jimbolia – Timișoara, a fost descoperit un grup de 16 migranți. Conform declarațiilor obținute de Corpul de control al MAI, s-a decis de conducerea Poliției de Frontieră ca migranții să fie duși în zona de frontieră unde nu exista patrulă.  Pentru a nu se face ”valuri”, polițiștii de frontieră au avut grijă ca în zonă să nu ajungă jandarmi sau polițiști, care au fost direcționați în alte zone, iar migranții au fost urcați într-un microbuz. Una dintre femei a solicitat azil, dar nu a fost luată în seamă.

Până la predarea grupului la sârbi, polițiștii de frontieră l-au mai ”îngrășat” cu un bărbat care a fost găsit în Jimbolia după un apel la 112. Bărbatul avea acte din care reieșea că este solicitant de azil. Cu toate acestea, s-a decis ca să-i fie luate documentele, banii românești și telefonul, pentru a nu se dovedi că a stat pe teritoriul nostru și a fost scos din țară alături de migranții găsiți pe marginea drumului. Autoritățile pot verifica foarte simplu dacă bărbatul din fotografie a fost solicitant de azil deoarece dacă a depus această cerere este înregistrat într-o bază europeană de date.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.