Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi şoferul său, Vasile Paraschiv, ar putea plăti scump plimbarea de ieri, în timpul cătreia cei doi au fost fotografiaţi în timp ce depăşeau o coloană de maşini care aştepta la semafor, trecând pe liniile de tramvai de lângă Sala Olimpia, deşi circulaţia cu autovehiculul prin zonă este interzisă.
Edilul timişorean a declarat ieri că „eu pot să circul în regim de urgență pe șantierele din Timișoara. Evident că am fost pe șantier, da. Eu vorbesc în cunoștință de cauză, de fiecare dată, nu din ce îmi povestesc unii sau alții. (…) În nici într-un caz, sunt niște ordinari cei care au spus așa ceva. E deranjant că sunt oameni care se ocupă cu așa prostii, nici într-un caz. Or fi fost supărați că nu era deschisă strada Martir Caceu și se circula greu. Dar eu credeți că-mi pierd vremea cu așa ceva? Ce realizări pot eu avea dacă mă apuc să dau replici, să mă dezvinovățesc, eu am treburile mele, nu-mi pierd vremea cu prostii din astea. Credeți că nu avea o poză, dacă era așa? Dar există și Photoshop, le dau eu idei”.







