Populara actrița Stela Popescu a fost găsită decedată, joi, la domiciliul său, a declarat coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița.

Potrivit reprezentanţilor SMURD, Stela Popescu (81 de ani) a fost găsită decedată de un membru al familiei, la domiciliul actriţei.

Potrivit medicilor, decesul ar fi intervenit cu câteva ore mai devreme.

Stela Popescu s-a născut în 21 decembrie 1935, în Bălţi, Basarabia, şi şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului şi filmului, fiind una dintre cele mai iubite actriţe româneşti.

A absolvit Colegiul Naţional Unirea, din Braşov.

A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1959, urmând decenii cu roluri în sute de filme sau producții TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.