Ionuț Popa

Fără victorie de cinci etape, ACS Poli se menţine aproape de locurile de play-off, în ciuda înfrângerii dure pe care i-a administrat-o în ultima etapă, pe teren propriu, Concordia Chiajna. Subţirimea lotului reprezintă doar unul dintre motivele invocate de Ionuţ Popa pentru pasa proastă în care se află echipa de pe Bega.

Declaraţiile sale au atras virulenţa primarului Nicolae Robu, care s-a comportat ca un patron de club, ameninţându-l pe tehnician pe Facebook, iar mai apoi într-o conferinţă de presă, cu demiterea, spunându-i-se că la echipe au loc doar învingătorii, nu plângăcioşii: „dacă nu se va schimba ceva la echipă, el va fi primul care pleacă”, a spus, printre altele, Nicolae Robu.

După mesajele incisive ale primarului Timişoarei, „Popicănu a rămas fără reacţie. Într-un interviu amplu pentru site-ul sptfm.ro, antrenorul lui ACS Poli şi-a susţinut punctul de vedere. „Lotul nostru, din punct de vedere numeric, este slab. Anul trecut am avut trei atacanţi. Noi acum avem 11-12 jucători care pot fi titulari, în rest nu mai avem. Bianconi a avut trei ocazii ratate. A dat ba în portar, ba pe lângă. Am întâlnit o echipă motivată. Mergem la Steaua cu cinci juniori în teren. Să vedem cum stăm cu galbenele, pentru că vor fi jucători suspendaţi”, a declarat Ionuţ Popa, citat de sptfm.ro.

Acuzat de Nicolae Robu că ar fi plângăcios, antrenorul ACS Poli a spus în replică: „eu nu numesc asta plângere, eu vorbesc pentru că nu merg lucrurile cum trebuie la Timişoara. Până la meciul cu Dinamo echipa a mers ceas, pentru că jucătorii erau încrezători că îşi vor primii banii. După meci, domnul primar a ieşit şi a spus că nu este legal să se finanţeze fotbalul aşa cum se face acum”.

Ionuţ Popa a spus că problemele financiare sunt departe de a fi rezolvate. „După meciul cu Dinamo jucătorii au început săşi pună întrebări. În 15 octombrie s-au făcut două luni şi acum am intrat în a treia lună de restanţe salariale la jucători şi nu ştiu când vor veni aceşti bani. Legat de juniori, avem cinci în lot, dar este un număr prea mare, oricât de talentaţi ar fi. Mai mult de doi nu cred că ar trebui să existe în lot. Nu ştiu pe ce logică merge primarul. Asta este, dânsul face rost de bani cum poate, iar dacă dânsul nu ar fi fost, nu ştiu ce s-ar fi ales cu echipa asta”, a adăugat Ionuţ Popa în cadrul emisiunii „Execuţii în direct”, difuzată la Radio SPTFM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.