Petru Pascotă

Petru Pascotă s-a stins ieri dimineață la vârsta de 79 de ani. Fost campion național republican la motociclism, acesta a fost unchiul lui Ionel Pascotă, multiplul campion național la motociclism, și a concurat pentru mai multe cluburi din Timișoara.

Tradiția motociclismului în familia Pascotă are rădăcini vechi. Petru Pascotă era fratele mai mic al lui Ionel Pascotă senior și a început să concureze în anul 1953 în motorsport. Primul să club a fost Locomotiva CFR Timișoara, după care a fost motociclist la Voința Timișoara. Din 1967 a evoluat pentru Progresul Timișoara, unde avea să câștige titlul de campion republican (național) în 1979, la clasa 125 cmc. Fostul motociclist a mai obținut șapte titluri de vicecampion național al României, dar și zece medalii de bronz. Petru Pascotă a participat pentru ultima dată la curse oficiale în anul 1990.

”Este un moment extrem de trist pentru întrega familie. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace pe unchiul Petru, el și cu tatăl meu fiind cei care au avut grijă de mine și mi-au insuflat pasiunea pentru motociclism la începutul carierei mele”, a spus Ionel Pascotă despre unchiul său.

Trupul neînsuflețit al fostului mare sportiv a fost depus la capela cimitirului din Giroc, înmormântarea fiind programată pentru luni, 23 octombrie, de la ora 13.00, în cimitirul din localitatea timișeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.