IQ test

Timișorenii care se cred deștepți, dar vor și o confirmare oficială a acestui lucru sunt invitați să se înscrie la testarea Mensa. La sfârșitul acestei luni, Mensa, o societate fondată în Oxford, Marea Britanie, cu scopul de a identifica și pune în legătură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligență, vine la Timișoara.

“Sigurul criteriu de admitere în Mensa este obținerea – în urma susținerii unui test de inteligență aprobat de Mensa – unui punctaj care să vă plaseze în primii 2% din populație, din punctul de vedere al inteligenței. Mensa România organizează o sesiune de testări în Timișoara, pe data de 23 aprilie, la Facultatea de Automatică și Calculatoare Timișoara, Clădirea Electro, Bulevardul Vasile Parvan, nr. 2, sala A109, începând cu ora 11:00”, transmite Mensa România.

Locuitorii din județul Timiș care doresc să afle cât de inteligenți sunt trebuie să completeze un formular de înscriere până în data de 21 aprilie. Vârsta minimă a participanților trebuie să fie de 11 ani, iar taxa de înscriere este 30 lei.

Mai multe informații despre testarea Mensa la Timișoara sunt disponibile AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.