Sorin Grindeanu, în vizită la AEM.

După vizita făcută în Reșița, Sorin Grindeanu a ajuns, vineri după-amiază, și la Timișoara. Premierul s-a decis să viziteze compania AEM, producător de contoare pentru gaz și electricitate, despre care are doar cuvinte de laudă.

„AEM este o companie care face cinste orașului nostru și României, iar eu îmi doresc să avem multe exemple de acest tip, ceea ce înseamnă creștere economică, înseamnă noi locuri de muncă, înseamnă o economie sănătoasă bazată foarte mult pe export, pentru că de aici, de la AEM, se face foarte mult export, înseamnă o companie care poate să fie un exemplu pentru foarte mulți”, a declarat Sorin Grindeanu.

De asemenea, premierul României a mai precizat că, în acest an, este convins că va fi înregistrată o creștere economică de 5,2%.

„Noi am relaxat foarte mult mediul fiscal, reduceri de taxe, ceea ce ajută companiile, ceea ce va duce la creșterea economică așa cum ne-am și propus, de fapt, pentru anul 2017, și anume 5,2%. E un lucru pe care-l vom realiza, sunt convins, și mai ales cu ajutorul companiilor private”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Mâine dimineață, premierul se va întâlni cu conducerea Consiliului Județean Timiș, dar și cu primari din județ, la sediul CJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.