Aveţi un telefon scump şi vă plimbaţi cu el nestingheriţi pe stradă? Ar fi bine să vă gândiți de două ori, căci mai nou se pare că nici cei care tranzitează zonele centrale ale Timișoarei nu mai sunt scutiți de pericolul de a fi prădați.

„Polițiștii locali aflați în patrulare aseară, în zona centrală a municipiului, au observat, în jurul orei 21.50, un bărbat care alerga dinspre Piața Huniade spre str. Lucian Blaga, urmărit de o tânără care striga „Hoțul!”. Polițiștii locali au fugit după ei, cel acuzat fiind imediat imobilizat. Deoarece opunea rezistență și era extrem de agitat, s-a trecut la încătușarea acestuia. La controlul corporal sumar efectuat asupra tânărului a fost găsit un telefon mobil. Tânărul a fost identificat în persoana lui S.I., de 18 ani, cu domiciliul în Timișoara. Partea vătămată, care a declarat că telefonul mobil găsit asupra tânărului îi aparține, are 25 de ani și este din Iași. Referitor la telefonul mobil, un martor a apelat numărul indicat de tânără, iar telefonul a sunat chiar în buzunarul barbatului reținut și pe care victima a declarat că suspectul i l-ar fi sustras în timp ce îl avea în mână”, a anunțat Poliția Locală Timișoara.

Cercetările vor fi continuate de agenții de la Secția 1 a Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.