Comisarul de poliție Claudiu Andreescu, șeful interimar al Poliției din orașul timișean Sânnicolau Mare, a produs în această seară un accident pe strada Cluj din Timișoara. Potrivit martorilor, mașina pe care o conducea omul legii, aflat în afara serviciului, a lovit din spate un taximetru.

În primă fază, Andreescu a încercat să plece de la locul ciocnirii care s-a soldat doar cu pagube minore, însă a fost oprit de mai mulți taximetriști. Șeful Poliției din Sânnicolau Mare și-a cerut scuze pentru accident și i-a promis taximetristului că-i cumpără mașina.

Motivul nervozității sale a fost lămurit după sosirea unui echipaj de poliție care l-a testat pe fostul șef birou Cercetări Penale în cadrul Secției 4 Timișoara cu etilotestul, care a indicat 0,99 mg/l alcool pur în aerul respirat. Claudiu Andreescu a fost transportat la Spitalul Județean din Timișoara pentru recoltarea de probe biologice și se va alege cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

UPDATE 1 Când a ajuns la spital, polițistul a făcut jurnaliștilor declarații contradictorii, afirmând „am consumat băuturi alcoolice, dar nu am condus eu mașina. Da, eu eram la volan”. Andreescu a susținut că îi pare rău că a băut, dar s-a arătat convins că incidentul din această seară nu-i va afecta cariera profesională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.