
Recent, melomanii din întreaga ţară au avut parte de un cadou inedit: relansarea albumului „La frumuseţea ei“ al formaţiei ABRA.
„Restituire – pentru mine de senzație – a discului prim (și etalon) semnat de un trio rock cvasiacustic timișorean, care a bătut în anii ’80 toate recordurile în muzica românească… tânără! Sub bagheta magică a chitaristului și solistului vocal Adrian Dinu, trupa studențească a avut formule cuprinse între trei și cinci membri, aceea de trio fiind astăzi cea consacrată, cu basistul Christian Podratzky și bateristul Vali Potra. Stabiliți imediat după 1989 în Germania (Heppenheim respectiv Berlin), primii doi au rămas atașați de concept și, din 2003, la insistențele celui de-al treilea, au reușit să lanseze în țară (după cele publicate în Germania) nu mai puțin de trei albume discografice, necunoscute marelui public de acasă. De fapt, trioul (căruia uneori i s-a atașat chitaristul din generația următoare Horea Crișovan, iar de la al doilea disc și solistul generației anterioare Mircea Baniciu) există în primul rând în timpul vacanțelor din România ale lui Adi și Christian“, spune criticul muzical Doru Ionescu în prezentarea acestui material.
„Ideea reeditarii albumului «La frumuseţea ei» porneşte de la mine. Vorbeam cu Doru Ionescu la un moment dat şi îl întrebasem dacă are vreo idee cum am putea să re-punem pe piaţă albumul acesta. El ne-a făcut legătura cu Romululs Arhire de la Soft Records, care cunoştea discul şi care a fost gata să-l reediteze. Pe lângă piesele albumului înregistrat în 2003, vesiunea nouă are şi o piesă bonus, înregistrată tot atunci, dar pe care nu am pus-o în 2003 pe album. Acum însă da. La fel, şi coperta albumului este refăcută. Soft Records fac CD-uri puţin mai altfel decât cele din media în general, mai calitativ, în format digipack şi într-o ediţie limitată, de colecţie. Aşa au scos printre altele Sfinx „Lume albă”, cât şi o serie de albume de jazz. Noi ne bucurăm grozav de surpriza asta şi avem în plan să înregistrăm un album în formula ABRA SPECIAL (cum numim noi «noul» proiect) în formula Dinu, Horia Crişovan, Podratzky, anul viitor“, ne-a declarat Christian Podratzky.
Zilele trecute, ABRA SPECIAL a susţinut şi două concerte în Italia, la Padova, unde au avut parte de un succes deosebit. „ABRA SPECIAL e formula fără tobe, cum ar fi unpluuged. Adică toţi trei stăm pe scaune şi cântăm acustic. Corina Vasile, medic la Padova, ne-a văzut când am susţinut un concert La Căpiţe şi ne-a spus că ar vrea să organizeze cel puţin o cântare în Italia, la Podova. Noi nu prea am crezut, dar foarte curând ea organizase totul. Am avut două cântări acolo, una într-un club tare fain şi alta într-un fel de vinotecă cu o atmosferă minunată. Au fost două seri memorabile unde am fost foarte bine primiţi şi se pare că isprava asta o vom repeta şi în primăvara anului viitor”, a mai adăugat Christian Podratzky.







