
Rectorul unei universități de prestigiu din Timișoara dă vina pe profesorii de liceu pentru faptul că studenții nu știu să învețe pentru examene. Este vorba de Marius Raica, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, care spune că nu e adevărat faptul că copiii din ziua de azi nu mai învață.
„Sunt copii cu foarte mare potențial intelectual. Nu are rost să ne amăgim să spunem că copiii de azi nu mai știu, nu mai învață, nu mai pot. Nu e adevărat, noi nu vrem să facem cu ei, asta e altceva. Cei ce vin din majoritatea liceelor, vin de la un volum mic de cunoștințe și de la faceți o compunere despre romanul x, pe care eventual o iau de pe Internet, dintr-o dată se pomenesc cu un volum mare de date. Nu pe care trebuie să le înmagazineze, ci pe care trebuie să le înțeleagă și să le utilizeze. Deci, aici mergem, nu pe memorie, ci trebuie să stimulăm gândirea. În fiecare om există bagajul necesar, noi, dascălii, trebuie să scoatem din mintea lor ceea ce ei pot să dea, nu e nicio surpriză. Avem studenți foarte buni, dar totul e să ne ocupăm de ei”, consideră Marius Raica.
În aceste zile, studenți, profesori, dar și experți din țări precum Austria, Ungaria, Germania, Marea Britanie sau Bulgaria participă, la Universitatea de Medicină, la evenimentul „Zilele Educației Medicale Timișorene”. Acțiunea este organizată în fiecare an, începând din 2006, iar subiectul discutat la această ediție se referă la examinarea studenților în sesiuni.
„În general, există nemulțumiri de notare, de evaluare, unii preferă examen scris, alții oral, alții grilă. Ceea ce ne dorim noi să facem este să modificăm curricula în sensul comunicării, a dobândirii unor aptitudini profesionale, a dobândirii unor abilități practice. Am constatat că mulți dintre studenți nu știu să învețe, că nu mai sunt învățați la liceu să învețe. Mulți nu știu cum să-și organizeze materia. Această conferință ne-a adus schimbarea parțială a curriculei. Asta e important, pentru că lumea se schimbă, cerințele societății se schimbă, ale studenților, și noi trebuie să ne schimbăm, nu studenții. Cursurile trebuie să fie interactive, studenții să fie implicați în predare”, a mai explicat rectorul Universității de Medicină din Timișoara.






