asu-poli-uta-18
Remiza cu UTA a devenit mai prețioasă pentru ASU Poli

ACS Berceni s-a retras oficial din toate competițiile, se arată în anunțul de astăzi al Federației Române de Fotbal. Ca urmare a retragerii ilfovenilor în cursul turului competiției toate rezultatele acestora sunt anulate. Pentru ASU Politehnica Timișoara decizia echivalează cu urcarea pe locul 15 al clasamentului Ligii a II-a.

Spre deosebire de cazul primei echipe care a ieșit din competiție, exclusa Șoimii Pâncota, pe terenul căreia se și deplasaseră ”Băieții în ghete”, ASU Poli are de beneficiat acum. Alb-violeții nu se mai află pe loc retrogradabil după remiza de la Arad, deoarece Baloteștiul a pierdut punctele câștigate pe teren cu Berceniul. Mai mult, alb-violeții evită o deplasare lungă la finele lunii, atunci când ar fi avut joc pe terenul formației cu probleme. Aruncarea prosopului de către ultima clasată era previzibilă de săptămâna trecută. ASU Poli s-a apropiat de asemenea de Clinceni, adversarul de sâmbătă, și CSM Rm. Vâlcea, grupări care au pierdut și ele câte trei puncte. La fel ca Metalul, noua ”lanternă”. O altă grupare care poate intra în luptă directă cu timișorenii e a 12-a clasată, Dunărea Călărași, care a rămas cu doar 16 puncte în B.

Sâmbătă, de la ora 14.00, ASU Politehnica primește replica Academicii Clinceni, pe terenul ”Știința”.

Clasamentul actualizat al Ligii a II-a, zona inferioară (echipele sub linie retrogradează):

  1. Academica Clinceni 15 puncte /15 meciuri
  2. CSM Rm. Vâlcea 14 /14
  3. ASU Poli 13 /15

————————————–

  1. Balotești 10 /14
  2. Tărlungeni 10 /15
  3. Metalul 7 /14

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.