alexandar-vucic-dacian-ciolos-15
Aleksandar Vučić (stânga), alături de Dacian Cioloș, la Timișoara. Foto: Adrian Pîclișan

Timişoara ar putea fi legată de Vârşeţ printr-o autostradă care ar urma să fie construită de cele două ţări, în parteneriat, în viitorul apropiat. Vestea a fost făcută publică, astăzi, la Palatul Administrativ din Timişoara, acolo unde premierul Dacian Cioloş avut o întâlnire oficială cu omologul din Serbia, Aleksandar Vučić.

Dacian Cioloş a declarat că „avem un potenţial care nu este eficient exploatat şi în mod clar va trebui să ne gândim într-un fel şi la interconectare dintre România şi Serbia, din punct de vedere al infrastructurii. Noi avem un Master Plan deja aprobat care, din păcate, în momentul de faţă nu prevede o autostradă spre Belgrad, dar prevede un drum naţional, pe când cealaltă parte prevede o autostradă. O să analizăm şi noi lucrurile şi, prin intermediul unui studiu de fezabilitate pe care îl vom realiza în perioada următoare, poate ajungem la concluzia că se justifică o autostradă”.

Omologul lui Cioloş a explicat la rândul său că „cu cheltuieli mari şi pentru Serbia este prevăzută construirea unei autostrăzi. Se fac studiile de fezabilitate şi pentru o autostradă Vârşeţ – Timişoara. Noi o să chemăm investitori români. O să chemăm şi investitori sârbi să investească în România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.