
Dezastru pe cea mai lungă arteră din Timişoara, după ploaia din această dimineaţă. Strada Gavril Musicescu nu a văzut niciodată asfaltul, până acum trei ani, când Primăria Timişoara s-a gândit să o reabiliteze. Astfel, a fost turnat asfalt pe strada care are aproximativ patru kilometri lungime şi au fost amenajate trotuare şi piste de biciclete.
Însă, reprezentanţii municipalităţii au uitat să verifice un lucru, şi anume cât de funcțional este sistemul de canalizare. Astfel, de fiecare dată când plouă, strada este acoperită de apă, motiv pentru care şoferii de-abia pot să traverseze artera.
Pe de altă parte, Nicolae Robu spune că este informat cu privire la această problemă de pe strada Gavril Musicescu. În urmă cu trei săptămâni, după ploaia torenţială care a paralizat traficul auto din oraş, primarul Timişoarei declara „ştiu că sunt inundaţii pe Musicescu, dar nu acum s-a lucrat la canalizare. Canalizarea a fost făcută în administraţia precedentă, este făcută foarte prost şi asta ne creează probleme nouă, care tocmai am reabilitat pentru prima dată în istorie acea stradă cu asfalt. Probabil că se va impune, la un moment dat, să se facă o intervenţie la canalizare pentru a se repara ceea ce în administraţia trecută s-a făcut prost. Cunosc problema”.
Sursa foto: Info Trafic






