vot generic

PSD Timiş susţine că sondajul comandat de Digi 24 şi realizat de IRES care arată că Nicolae Robu va obţine nu mai puţin de 38% din voturile timişorenilor pentru Primăria Timişoara şi candidatul PSD, Florin Bîrsăşteanu doar 5% este o manipulare grosolană.

De ce va face PSD Timiș plângere la CNA

Deputatul Cătălin Tiuch a comentat că „am văzut ieri sondajele cu care s-a ieşit în spaţiul public şi mi se pare că sunt o sfidare la adresa inteligenţei timişorenilor. Nici măcar în anii ’90 nu existau asemenea manipulări de doi bani. Modul în care unii îşi prezintă cifrele triumfalist ca în vremurile de dinainte de 1989 când se raportau sute de mii de producţii record la hectar şi eram cel mai mare producător pe hârtie am impresia că unii revin la discursuri vechi. Timişoara este pusă din nou într-o situaţie ridicolă prin asemenea manevre”.

Consilierul local Alfred Simonis, şef al TSD Timiş, a punctat că sondajul „arată că disperarea lor este atât de mare încât încearcă intoxicarea prin orice metode şi încearcă să facă acea masă importantă de timişoreni care sunt împotriva primarului Robu să stea acasă. Oricum nu mai contează să veniţi, că Robu câştigă asta este strategia. Nu trebuie timişorenii să se lase înşelaţi, să meargă la vot şi să voteze cum doresc, dar cu siguranţă vor vota împotriva lui Robu şi a lui Popoviciu, această echipă minunată pe care PNL o propune pentru Timiş”.

PSD Timiş însă a anunţat şi măsuri dure la adresa încercărilor PNL de manipulare.„Pentru modul în care au fost difuzate sondajele şi această sfidare la adresa inteligenţei timişorenilor se va depune o plângere la CNA. Este un demers identic făcut şi pentru Cluj. Că nu sunt cifrele reale. Din sondajele noastre şi din măsurătorile noastre nu sunt aceleaşi cifre”, a declarat Tiuch. Simonis a adăugat şi că „este o tentativă de a ţine acasă electoratul ostil lui Alin Popoviciu. Este o strategie de campanie ieftină şi acest lucru trebuie scos în evidenţă tocmai pentru că nu trebuie să permitem să se întâmple aşa ceva. Ca acea masă foarte importantă de timişoreni din diverse pături profesionale din Timişoara. Există oameni unde mergem noi în campanie care sunt nemulţumiţi de modul în care s-a făcut campanie până acum şi de faptul că Alin Popoviciu a fost desemnat candidatul PNL la consiliul judeţean”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.