
Pe strada Aștrilor din Timișoara (Zona Soarelui), s-a făcut brusc lumină, marți la prânz, când mai mulți copaci de pe stradă au fost tăiați de la bază. Drujbele au lucrat câteva ore, iar în cazul copacilor care nu au fost uciși de tot, s-au făcut „tăieri de corecție”.
„S-au retezat azi 7 sau 8 copaci care, cu coroanele lor ample, făceau o boltă verde, foarte frumoasă și răcoroasă vara, deasupra străzii”, ne-a transmis un cititor PRESSALERT.to.
Nu toți timișorenii sunt nemulțumiți, însă, de tăierile de arbori pentru că, conform reprezentanților Primăriei Timișoara, lucrările de pe strada Aștrilor „se realizează la solicitarea cetățenilor, fiind vorba de corcoduși. Se procedează și la reamenajarea peisagistică în zonă, urmând a se planta alți pomi”.




















