
Angajaţii Poliției Locală Timișoara, brațul înarmat al administrației conduse de liberalul Nicolae Robu, au beneficiat de una dintre cele mai mari creşteri salariale dintre toţi bugetarii din România. Chiar dacă nu s-au remarcat decât prin faptul că au vânat bicicliștii care treceau prin centrul orașului de pe Bega, au păzit cu strășnicie palmierii sau pasajul Michelangelo, în timp ce hoții își fac de cap prin autobuze și tramvaie, polițiștii locali s-au bucurat de o atenție specială din partea comandantului lor suprem, salariul mediu lunar al unui angajat crescând cu cu aproape 50% în primii trei ani ai administraţiei Robu.
În 2012, bugetul aprobat pentru Direcția Poliției Locale Timișoara la propunerea administrației conduse de Gheorghe Ciuhandu a fost de 12.664.900 lei din care s-a cheltuit 11.906.350 lei, adică 94% din ce s-a alocat. Cheltuielile cele mai mari au fost cele cu plata salariilor – 10.143.000 lei pentru 309 posturi ocupate, urmat de cele cu bunuri și servicii – 1.623.330 lei, care a reprezentat doar 74% din suma alocată. În cazul cheltuielilor de capital s-au consumat doar 43% din resursele alocate, adică 131.020 lei.
Primul buget „croit” de administraţia Nicolae Robu pentru 2013 a dus la o creştere semnificativă, suma aprobată prin buget fiind de 14.639.100 lei, cu peste 1,9 milioane lei mai mult. Execuţia bugetară a arătat că s-a consumat 96% din suma alocată – 14.015.050 lei. Deşi numărul de posturi ocupate a crescut faţă de anul anterior doar cu două, adică 313,, cheltuielile de personal au înghiţit din bugetul Poliţiei Locale Timişoara – 12.157.210 lei, creşterea fiind de 19,8% faţă de anul anterior. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 10, 19% faţă de 2012, ajungând la 1.689.730 lei, adică doar 78% din suma alocată iniţial prin buget.
În 2014, a fost acelaşi trend ca şi în anul anterior – buget aprobat de 15.537.340 lei din care s-a consumat 96% adică 15.000.370 lei, cheltuielile de personal fiind de 12.483.970 lei. O creştere de 326.760 lei în condiţiile în care numărul de posturi ocupate faţă de 2013 a fost doar cu unul mai mare. Capitolul cu cea mai mare creştere bugetară a fost cel de dezvoltare, acesta explodând practic – 713.400 lei consumaţi în 2014 faţă de 159.010 lei în 2013. Banii s-au dus pe maşini noi, licenţe soft, antivirus calculatoare.
Marea lovitură din epoca Nicolae Robu
De departe cea mai mare creştere a bugetului Poliţiei Locale a fost în 2015 când acesta a crescut cu nu mai puţin de 24%, ajungând la 20.435.000 lei. Execuţia bugetară a arătat că s-au cheltuit 92% din banii alocaţi – 18.969.340 lei. De remarcat este faptul că procentual a crescut în buget ponderea cheltuielilor de funcţionare faţă de investiţii cu 1% faţă de anul anterior. Suma cea mai mare s-a dus pentru plata celor 324 de angajaţi, cu zece mai mulţi decât în 2014 – 15.732.680 lei, creşterea fiind de 12,60% faţă de anul anterior. De asemenea, s-au cheltuit mai mulţi bani pentru dotări – 881.440 lei, fiind achizionate noi maşini, dar şi la capitolul bunuri şi servicii, ajungându-se la 2.263.520 lei faţă de 1.781.120 lei în 2014. La capitolul asistenţă socială a fost cea mai mare creştere procentuală – 416% – de la 22.010 lei la 91.700 lei.
De ce creșteri salariale au beneficiat cei din Poliția Locală Timișoara?
Bugetul Poliţiei Locale Timişoara a crescut cu 59.32% în 2015 faţă de 2012. Comparând 2012, când costul mediu lunar pentru plata unui poliţist local era 2.735,43 lei, creşterea a fost de 47,92% în 2015, când pentru un angajat s-a cheltuit numai cu plăţi salariale 4.046, 47 lei.
Această investigaţie a fost realizată în cadrul proiectului Transparență și integritate în gestionarea bugetelor locale, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România şi implementat de Centrul pentru Resurse Juridice şi Funky Citizens,
