Zilele astea am o presimţire meteo şi cred că dacă mai plouă şi mai aud cum Timişoara a fost declarată cel mai bun oraş din România pentru investiţii de revista Forbes, o să fac o criză de nervi. Mă doare în cot de acest titlu. Pe mine şi pe mulţi alţii ca mine. Timişoara o fi un fel de paradis al oamenilor de afaceri. Cu toate astea salariul mediu (conform statisticilor) e undeva la 1.700 de lei sau 1.800 de lei, în vreme ce chiria pentru o garsonieră decentă într-o zonă bună e undeva la 200 sau 250 de euro. Mai trecem 400 de lei cheltuieli, gaz, curent şi altele, rămânem cu circa 500 de lei în mână. Cu banii ăştia nu te lăfăi, indiferent ce zic ăia de la Forbes. Cu banii ăştia ai să circuli cu tramvaiul. Da, cu tramvaiul cu care mai circulă şi unii certaţi cu igiena şi hoţii de buzunare şi consumatorii de aurolac. Nu, domnule! Nu! Poliţia nu le dă amenzi. E la păzit de pasaje şi panseluţe. Tot în Timișoara premiată, de vreo două săptămâni, din două în două zile nu am apă caldă sau dacă am, vine jegoasă. Ce titlu am primit de la Forbes? Încă o dată, nu mă interesează! Vreau să pot să mă spăl, domnule primar Nicolae Robu. Cu apă curată. Și vreau ca atunci când dau drumul la apă caldă la robinet să curgă apă caldă, nu rece, pe care apoi Colterm mi-o facturează ca apă caldă. Că aia e înselătorie, să plătesc apă caldă când ea e rece. Sau murdară.
Domnule primar, tot în vreme ce vă lăudați cu transparența și corectitudinea dumnevoastră, nici nu fac referire la anchetele lui Dragoș Boța, care arată că nu e așa, mai am o problemă. Nu, am două. Prima ar fi că plouă. Știu, domnule Robu, că nu puteți opri ploaia. Dar poate vă opriți din laudele penibile. Căci în orașul ăsta avem două stări. Noroi sau praf sufocant. Ăsta e adevăraul. În vreme ce dumneavoastră vă lăudați cu titluri Forbes, noi ne-am dori trotuare și spații verzi, nu spărturi și jeg. Dar noroiul e ok. Se asortează cu cel pe care îl aruncați în cei care văd realitatea asta. Și încă ceva. Dacă tot luați la verificat diplome de jurnalist, poate trimiteți puțin poliția locală să circule printre blocuri. Pe unde nu mai poți ieși seara din casă că e plin de personaje dubioase care caută prin tomberoane. Poliția, din nou, nu are nicio treabă. Nici cea a domnului Mirescu, nici cea a domnului Cojan. Dar, haideți, să închidem ochii și să vă ascultăm cum vă lăudați, căci nimic nu ajută la obediența care atât vă place mai bine ca spălarea pe creier. Pentru că, să admitem, schimbarea e grea, e mai ușor să arunci cu invective în cei care arată că nu ai reușit să o aplici.
