31060-slobodan-janjic

Parcursul fantastic reușit de gazda Europeanului de futsal, Serbia, a fost blocat de puternica Rusie ieri la Belgrad. Echipa întărită cu brazilieni naturalizați s-a impus dramatic cu 3-2 după prelungiri. Din formația țării vecine nu au lipsit Slobodan Janjic și Stefan Rakic, internaționalii Informaticii Timișoara.

După ce au trecut de o altă forță a Estului, Ucraina, sârbii au avut parte de o încleștare dură cu Rusia. Aceasta a condus cu 1-0 și 2-1 în urma reușitelor lui Eder Lima și Abramov. Dar, de fiecare dată amfitrionii au reușit să revină pe tabelă. Kocic și apoi Simic au împins jocul în ”extra time”. Victoria rușilor a venit în urma unui gol al unui alt jucător naturalizat, Romulo.

”Bănățeanul” Slobodan Janjic a fost titular în naționala Serbiei și a văzut cartonașul galben în minutul 49. Pe parcursul partidei și-a făcut apariția un alt component al Informaticii, Stefan Rakic, care a fost apreciat pentru artificiile sale. Pe bancă a luat loc și în acest meci un alt jucător așteptat la alb-violeți, Milojevic.

Aventura Serbiei la Futsal Euro 2016 nu s-a încheiat însă complet. Mâine, de la ora 19.30 Serbia dispută finala mică a competiției în compania Kazahstanului, o altă națională cu jucători naturalizați. Actul final are loc la ora 22 și le opune pe Rusia și Spania.

Foto: dnevno.rs

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.