caine danyflor 1

Gestionarea populaţiei canine din urbea de pe Bega pare se numără printre cele mai costisitoare servicii contractate de municipalitate. La finele anului 2014, Danyflor câştiga o nouă licitaţie pentru gestionarea populaţiei canine, astfel că între companie şi municipalitate a fost semnat un contract de 3.5 milioane de lei, care ar trebui să acopere trei ani de servicii prestate de Danyflor.

„Am semnat contractul de gestiune a populației canine. De săptămâna viitoare ar trebui să-i vedem împuținați pentru că acest contract are și acele clauze cu penalități în funcție de numărul de câini găsiți pe stradă de echipele mixte de control, formate din reprezentanți ai primăriei și reprezentanți ai firmei. Nu putem peste noapte să aplicăm aceste prevederi după ce de atâta amar de vreme nu am mai avut operator de gestiunea populației canine”, declara primarul Nicolae Robu. E important de spus că în noul contract semnat există şi o clauză care prevede ca Danyflor trebuie să achite despăgubiri persoanelor muşcate de câini fără stăpân pe domeniul public.

Interesant este însă faptul că în doar un an de prestări servicii, Primăria Timişoara a achitat către Danyflor jumătate din valoarea contractului. Conform unui răspuns primit de PRESSALERT.ro la o solicitare în baza Legii 544, Primăria Timişoara, prin Direcţia de Mediu, a informat că în decursul anului 2015 Danyflor a încasat 1.671.388,33 lei de la bugetul local. Serviciile plătite includ capturarea animalelor, cazarea, hrana, tratamentul, examinarea clinică, operaţii sau operaţiunile după deces.

danyflor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.