timpark01_resize

Un vechi proiect de Consiliu Local, despre care se discuta încă de la finele anului trecut va ajunge pe masa aleşilor la următorul plen. Atfel, dacă proiectul va deveni HCL, utilizatorii Timpark vor avea posibilitatea de a achita parcarea cu tichete. Vă reamintim că în urbea de pe Bega taxa aferentă staţionării în locurile gestionate de Timpark poate fi achitată cu sms, bip sau prin achiziţionarea de abonamente. Există de altfel şi trei zone de parcare cu tarife diferite, delimitate prin culorile roşu, galben şi albastru, în funcţie de localizarea geografică în raport cu zona centrală.

Concret, prin noul HCL care ar putea fi adoptat, ar putea dispărea una din marile probleme de care se plâng utilizatorii Timpark. Nu puţini dintre aceştia susţin că uită să de bip la sosire sau la venire şi că ar fi normal să poată achita contravaloarea serviciului cu tichete. Consilierul local Alfred Simonis, iniţiatorul proiectului, susţine şi el că procedura sus amintită ar fi mai uşoară şi pentru turiştii străini care vizitează oraşul nostru.

referat timpark

De cealaltă parte a baricadei, primarul Nicolae Robu a refuzat în repetate rânduri să susţină introducerea opţiunii de plată cu tichet, motivând că în toate ţările civilizate oamenii plătesc cu telefonul şi că metoda impusă de el se leagă de o viziune coerentă de dezvoltare. Conform proiectului postat pe site-ul primăriei, plata prin tichete ar fi reglementată după cum se poate citi mai jos.

Tichete parcare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.