Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a decis, astăzi, reținerea pentru 24 de ore a comisarului Daniel Disagă, șeful Poliției din Gătaia, acesta fiind acuzat de lovituri cauzatoare de moarte. Ancheta a pornit anul trecut după ce un bărbat a murit în condiții suspecte. La vremea respectivă familia bărbatului a reclamat faptul că victima a fost coborâtă din autobuzul cu care se întorcea din Timișoara și dus la Poliție. Acolo, în timpul audierilor, Disagă l-ar fi lovit cu pumnul pe cel audiat, acesta dezechilibrându-se și căzând. În cădere s-a lovit de un birou cu capul. Ulterior, victima a fost dusă la spital pe motiv că bărbatului i s-ar fi făcut rău și în scurt timp a decedat. Apropiații au susținut că moartea ar fi survenit în urma loviturilor primite în sediul Poliției Gătaia. Vom reveni cu amănunte.
UPDATE 1 Procurorii au anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că „în data de 09.08.2014, în jurul orei 17.30, în timp ce se afla în biroul de investigaţii criminale din sediul Poliţiei oraşului Gătaia, Disagă Daniel-Ion,ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Timiş, i-a aplicat victimei I. G. aflată sub influenţa alcoolului o lovitură de pumn în zona bărbiei, lovitură în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut apoi pe podea, iar în cădere s-a lovit cu capul de mobilierul din zonă precum şi de parchetul laminat de pe jos, suferind în acest mod un traumatism cranio-cerebral închis soldat cu hemoragie cerebrală, leziuni traumatice ce au condus apoi în scurt timp la decesul acesteia. În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de sprijinul tehnic al Directiei de Informaţii şi Protecţie Internă – Serviciul de Informatii și Protectie Internă Timiș”.







