Ce înseamnă, de fapt, să fii timișorean? De unde începe și unde se termină mândria locală, făloșenia de a te fi născut într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale României. Și cu ce te face asta mai bun decât ceilalți? Aș vrea să îmi răspundă la aceste întrebări un timișorean get-beget, crescut în spiritul orașului, în limitele toleranței și ale libertății de exprimare. Eu m-am născut la Dunăre. Da, în acel oraș din care provin majoritatea viniturilor din Timișoara. Drobeta Turnu Severin. Mă face asta mai slabă, mai puternică, mai proastă, mai deșteaptă, mai oportunistă sau mai carieristă? A fost o euforie zilele trecute pe internet și chiar și cei mai aprigi dușmani ai „non-timișorenilor” se lăudau că sunt români și arborau steagul național drept semn al apartenenței la acest popor atât de divers prin specificitatea locurilor, care și-au păstrat tradiția și valorile.
Vă rog să îmi spuneți cu ce e mai prejos un „ciorditor” din Severin, față de unul cu buletin de Timișoara, născut și crescut în spiritul locului și deviat de la reperele morale ale orașului în care s-a născut libertatea. Sau cu ce e mai periculos un violator din Vaslui față de unul din Timiș? Când o să înțelegem oare că vorbim de schimbarea sistemului, dar că busola sistemului nostru de valori este defectă. Am avut norocul să cunosc oameni din toate zonele țării. Am stat în cămin, în complexul studențesc, și am așteptat uneori autocarul Drobeta prin care îmi soseau pachetele în plase de rafie. Am crescut într-o familie în care mi s-a spus că onestitatea, propriul sistem de valori, corectitudinea trebuie să îmi fie mereu barometrul prin care să îmi evaluez, atât reușitele, cât și greșelile. Am întâlnit bănățeni, ardeleni, olteni, moldoveni, dobrogeni, oameni din toate zonele și singurul lucru care i-a diferențiat au fost propriile fapte și acțiunile lor în raport cu mine. Să spun acum că toți moldovenii sunt niște hoți, pentru că în penultimul an de facultate o studentă la medicină din zona de nord a României mi-a subtilizat telefonul mobil, ar fi un truism și unul deloc valabil.
Avem oameni de calitate în toate zonele țării, iar Timișoara este unul dintre acele locuri în care toate aceste trăsături caracteristice diferitelor zone au avut loc, au fost acceptate sau tolerate. Valul de tineri „ultranaționaliști” care își etalează nonșalant prostia în ultima perioadă, folosind expresii precum „oltean prost”, „moldovean împuțit”, „mitici retarzi” nu au capacitatea de a înțelege un lucru esențial. Atitudinea lor le trădează exact acel nucleu, care le lipsește cu desăvârșire care se numește „spiritul Timișoarei”. După câțiva ani petrecuți în redacția mai multor publicații locale, cunoscând atât jurnaliști, politicieni, personalități ale urbei, proveniți din toate zonele țării, vă pot spune cu certitudine un singur lucru. Caracterul vorbește cel mai bine despre ce este un om, indiferent că îl numim noi bănățean, oltean etc. Iar Timișoara este un oraș cu caracter, un oraș în care fiecare dintre noi ne putem găsi locul, dacă respectăm un principiu elementar: libertatea de a ne alege prietenii, cunoștințele, apropiații și de a ne îndepărta de cei care nu sunt pe același palier de convingeri, moralitate și educație cu noi.
A fi sau a nu fi timișorean, e, deci, o întrebare pur psihologică, pentru că asemeni lui Hamlet, noi suntem singurii care ne putem rezolva această dilemă.
