Deputatul PNL, fost PD-L, Cornel Sămărtinean, anchetat penal de DNA pentru fapte de corupţie din perioada în care conducea aeroportul internaţional „Traian Vuia” Timişoara, ţine lecţii de morală într-o postare de pe contul său de Facebook. Vorbind despre demisia lui Victor Ponta, Sămărtinean a susţinut „corupția sistemică este atât de mare încât nu este doar principala cauză a sărăciei, ci și, din păcate, cauza tragediei din Clubul Colectiv . Întreaga clasă politică trebuie să audă și să asculte vocea românilor revoltați și exasperați de atâta corupție și sărăcie. Avem cu toții datoria să spunem din nou că așa nu se mai poate, că România merită o șansă la dezvoltare”.
Actualul liberal, care a fraudat toate procedurile pentru ca spaţiile comerciale cele mai bune de la aeroport să ajungă la firma controlată de colegii săi de partid Alin Popoviciu şi Constantin Ostaficiuc, a afirmat acum „România nu este a noastră, a elitei politice, şi noi nu trebuie să monopolizăm instituţiile şi să le folosim în interesul nostru personal. România este a românilor, iar instituţiile statului, Parlamentul României şi Guvernul României au obligaţia şi trebuie să lucreze în folosul şi pentru bunăstarea cetăţenilor ţării lor”.

