O nouă acțiune a firmei care ridică mașini din parcările din Timișoara, „Îngerii galbeni”, s-a terminat cu un incident grav.
Totul a început sâmbătă după-amiaza când, în deja celebra parcare de la Melinda Instal, angajații firmei au blocat și se pregăteau să ridice o mașină. Automobilul aparține unui profesor de la Universitatea Politehnică, acesta aflândui-se în mașină în momentul respectiv. Considerând că acțiunea „Îngerilor galbeni” este un abuz, profesorul a refuzat să coboare din mașină, astfel că angajații zeloși l-au ridicat cu tot cu vehicul pe platformă.
Profesorul a rămas ore bune în mașină, iar mai mulți timișoreni care au aflat de situație au început să se strângă la locul incidentului. Printre ei și viceprimarul Dan Diaconu, consilierul local Alfred Simonis, dar și adjunctul șefului Poliției Timișoara, Daniel Tudorescu. După ora 22.00 a apărut și patronul firmei care controlează respectiva parcare, Sorin Nedelcu. Timișorenii nemulțumiți au început să-i ceară socoteală pentru atitudinea angajaților de-a lungul timpului, iar la un moment dat, simțindu-se amenințat, patronul a demarat în trombă, fără să se asigure, martorii susținând că mai multe persoane au fost lovite de mașina sa. Nedelcu s-a făcut nevăzut, însă s-a prezentat ulterior la poliție, însoțit de avocat. După câteva ore de audieri, patronul de la „Îngerii galbeni” a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arestul IPJ Timiș. Opt persoane au depus plângere împotriva acestuia.
Sursa video: voceatimisului.ro
UPDATE 1 La ora 19.10, Nedelcu a fost adus încătuşat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Acesta a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor, el fiind deranjat de luminile camerelor de filmat. După audieri, urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
UPDATE 2 Judecătoria Timişoara a decis cercetarea lui Nedelcu în stare de libertate sub control judiciar în următoarele zile. În timpul audierilor, acesta a susţinut că nu a vrut să lovească pe nimeni, ci doar să scape din mijlocul oamenilor. Patronul de la Îngerii Galbeni rămâne în arest până la expirarea ordonanţei de reţinere, adică luni dimineaţa la ora 8. Decizia nu este definitivă putând fi atacată cu contestaţie.












