caius streian

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a contestat decizia instanței de instituire a controlului judiciar pe o perioadă de 2 luni în cazul medicului de la Institutul de Cardiologie din Timișoara prins în flagrant de luare de mită.

Contestaţia formulată urmează a fi soluţionată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara, azi.

Procurorul de caz cere arestarea preventivă a chirurgului care a condiționat un act medical de remiterea către el a unei șpăgi de 6.000 de lei. ”În continuarea cercetărilor în cauza penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul Caius Glad Streian, medic în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au formulat contestaţie împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş prin care a fost respinsă propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile a inculpatului şi s-a dispus faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

”Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că în data de 09.11.2015 inculpatul, în calitate de medic în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 1000 lei, pentru a efectua o intervenţie chirurgicală unui aparţinător al său. Ulterior, în dimineaţa zilei de 10.11.2015, inculpatul a chemat-o pe respectiva persoană şi i-a comunicat că starea de sănătate a aparţinătorului său este foarte gravă iar intervenţia ce urmează a fi efectuată este foarte scumpă, astfel că suma de 1000 lei este insuficientă, pretinzând încă 5000 lei. În data de 10.11.2015, în jurul orelor 15,00, la solicitarea inculpatului, persoana denunţătoare i-a remis suma de 3000 lei, din cei 5000 lei pretinşi, acesta fiind surprins în flagrant!”, mai transmit procurorii.

UPDATE Contestația a fost judecată, însă  completul de judecată de la Curtea de Apel Timișoara a respins-o, menținând soluția dată cu o zi mai devreme de Trobunalul timiș, și anume punerea sub control judiciar a chirurgului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.