Primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a primit de la cel care l-a denunţat la DNA de mai multe ori bani pentru un contract de pavare a străzilor din municipiu. Banii au fost primiţi prin intermediul unei arhitecte, prietenă de familie, care s-a ocupat şi de amenajarea somptuaosei sale vile pe care şi-a construit-o în Timişoara la ieşirea spre Giroc. În total au fost daţi 72.000 lei, iar denunţătorul a primit şi o solicitare nouă – trebuia să-i paveze lui Stepanescu toată curtea vilei din Timişoara, care are peste o mie de metri pătraţi. Când intermediara a primit ultima tranşă de bani aceasta a fost ridicată de cei de la DNA şi a acceptat să colaboreze. Într-o discuţie purtată cu o seară înainte ca Stepanescu să fie ridicat din sala de consiliu, primarul i-a cerut femeii să nu recunoască nimic şi să spună că nu ştia ce sunt cu „pachetele pentru Mihai”.
După ce a recunoscut acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie, Stepanescu a anunţat că, practic, prin recunoaşterea faptelor imaginea sa publică este compromisă aşa că va demisiona cât mai repede din funcţia de primar al Reşiţei şi din cea de preşedinte executiv al PSD Caraş Severin. Plecarea din fruntea primăriei ar putea constitui un argument important pentru apărare în încercarea de a obţine arest la domiciliu pentru Stepanescu. Acesta va fi dus astăzi, la Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare preventivă. Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla toate informaţiile legate de evoluţia acestui caz.
UPDATE 1 Tribunalul Timiș a decis arestarea pentru 30 de zile a lui Stepanescu.







