Scandalul de la Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara pare să nu se mai sfârşească. Directoarea unităţii de învăţământ nu are de gând să-şi dea demisia şi nici să-şi schimbe comportamentul, după ce mai bine de jumătate dintre profesori au acuzat-o de comportament dictatorial, în timp ce Mariea Ștefan a admis doar că le vorbeşte dascălilor „cu fermitate”. Pe de altă parte, Inspectoratul Şcolar Timiş nu vrea să intervină în soluţionarea acestei probleme.
Vă reamintim că 30 de profesori titulari au depus un memoriu la Ministerul Educaţiei, în care s-au plâns de faptul că directoarea unităţii de învăţământ are un comportament „dictatorial”, îi jigneşte şi nu îi respectă. Războiul dintre cele două părţi a început în luna septembrie, când consiliul de administraţie a decis să-i acorde calificativul nesatisfăcător unui cadru didactic care a modificat în mod grosolan două note în catalog. Însă, profesorul a depus contestaţie, aceasta fiind analizată de o comisie de evaluare formată din mai mulţi profesori care i-au acordat calificativul bine. Se pare că aceasta a fost picătura care a umplut paharul, pentru că a izbucnit un uriaş scandal între directoare, nemulţumită că dascălul nu a fost sancţionat pentru că a modificat notele, şi jumătate dintre profesorii care predau în unitatea de învăţământ.
Pe de altă parte, o parte din profesori s-au plâns, astăzi, că aceştia sunt nemulţumiţi de comportamentul pe care Mariea Ştefan îl are faţă de ei de trei ani, de când a fost numită director la Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara. „În perioada 2012 – 2013 am fost director adjunct, am mediat nenumărate conflicte apărute între dumneaei şi colegi, conflicte generate de dumneaei, nu de colegi. Noi nici nu avem voie să ne comportăm cu copiii aşa cum se comportă dumneaei cu noi. Nu cred că mai există cale de întoarcere. Nu cred că ar trebui să avem un astfel de director, cred că Loga nu merită să aibă un astfel de director, care se comportă aşa”, a povestit revoltată Violeta Craina, profesor în cadrul unităţii de învăţământ.
Şi Adrian Nemeş, un alt dascăl de la Colegiul „C. D. Loga”, s-a plâns de faptul că unii profesori au fost „umiliţi într-un mod foarte josnic. Nu se cere demisia directoarei, ci o colaborare şi o schimbare de atitudine. Dar în acest moment nu ştim dacă noi mai putem colabora cu dânsa, după toate şicanele pe care le face”. Şi dascălul Simona Stoia îi cere directoarei schimbarea comportamentului. „I-am comunicat doamnei directoare că nu respectă profesorii şcolii, ni se adresează într-un mod în care noi nu vorbim cu elevii noştri. Ne spune că suntem o ruşine pentru Loga, că ar putea să intre în puşcărie directori care au fost în şcoală, unor părinţi le-a spus că provin din familii needucate. Nu e firesc să te adresezi nimănui în acest fel”, este de părere şi Johanna Schwighoffer, profesor de Logică.
Mariea Ştefan: „Nu am niciun motiv să-mi dau demisia”
Pe de altă parte, Mariea Ştefan a declarat că nu are de gând să-şi dea demisia, pentru că este de părere că nu a greşit cu nimic. „Profesorii sunt supăraţi din cauza fermităţii cu care le-am vorbit. Dar vă spun, aş repeta această atitudine fermă, dacă m-aş confrunta din nou cu o astfel de situaţie. Aşa este stilul meu, de a fi foarte directă, de a vorbi deschis, ferm, autoritar, e felul meu de a conduce. Eu nu am niciun conflict cu profesorii, doar mi-am îndeplinit atribuţiile de director. S-a aruncat constant cu pietre în mine în ultima perioadă, dar mi se pare extrem de interesant un aspect care prea puţin este luat în considerare, modul în care au fost modificate acele note. Probabil că i-am deranjat de la început pe unii profesori, pentru că sunt un om mai exigent. Am spus şi repet, ceea ce au făcut acei profesori din comisia de evaluare este o ruşine pentru Loga”, a explicat Mariea Ştefan, astăzi.
Directoarea Colegiului Naţional „C. D. Loga” a mai precizat, încă o dată, că există şi o presiune din partea unui anumit partid politic, dar că nu are de gând să-şi dea demisia. „Nu am niciun motiv să-mi dau demisia, nu e firea mea să-mi iau bagajele şi să plec. Profesoara care a modificat notele trebuie să plece”, a conchis Mariea Ştefan. Inspectoratul Şcolar Timiş nu are de gând să intervină în acest scandal. Reprezentanţii instituţiei au dat un termen până marţi conducerii şcolii să găsească o soluţie.








