grup sorin udrea 3

Sorin Udrea a reacţionat la sentinţa Tribunalului Timiş prin care a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare în dosarul în care a fost trimis în judecată de DIICOT. Într-un interviu acordat la câteva ore după publicarea sentinţei, site-ului sursadevest.ro a declarat că „am avut parte de cea mai mare mascaradă a vieții mele. Am fost condamnat pe presupuneri și frânturi din convorbiri telefonice. Eu credeam că judecătorii te condamnă pe dovezi clare, plângeri și mărturii. La dosarul meu nu există așa ceva „.

Liderul interlop a negat din nou tâlhăria de la Oraviţa, afirmând că „dacă nu era scandalul ală de la Județean, nu era nici un dosar. Niște oameni din justiția asta oarbă au vrut să își facă un nume pe spatele nostru. Pentru fapta asta a fost condamnat Vio (n.r. Viorel Cosma, zis Vio Blondu), pe mine m-au băgat cu el că e finu meu. Să vă povestească el. Cine dracu a mai auzit de tâlhărie fără victimă? S-o fi tâlhărit singur. Eu nu am nici o problemă să mă duc la pușcărie, acum îmi fac bagajul și mă duc. Dar vreau să fac pușcărie pe fapte dovedite nu pe presupuneri și răspund doar pentru ceea ce am făcut eu, nu ceea ce au făcut alții”. Udrea nu a spus niciun cuvânt despre discuţiile telefonice interceptate şi aflate la dosar în care Cosma îi povestea cum i-a pus cuţitul la gât şi la făcut pe Drăgan Samir să sară din maşină din mers.

Sorin Udrea a recunoscut că „nu am fost ușă de biserică la viața mea, dar nici faptele astea nu le-am făcut”. În finalul interviului, interlopul a anunţat că s-a făcut apel împotriva sentinţei şi a afirmat că „eu cred că dosarul va fi trimis la rejudecare. Nu pot fi condamnat pentru ceva ce nu am făcut. Înțelegi?  Nu pot să răspund pentru faptele altora. Ăștia mă vor la pușcărie ca să își facă un nume. Dosaru’ ăsta e fabricat. Mi-au pus fapte în cârcă pe care nu le-am făcut. În Timișoara se face trafic de droguri, se dau spargeri, se întâmplă numa’ tâmpenii, da’ ei au treabă cu Udrea. Pe cine a deranjat Udrea?”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.