catuse

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus reținerea notarului Kelle Wanda Kuky, care avea birou notarial deschis în localitatea Ramna din județul Caraș Severin şi care ieri a fost percheziţionat, pentru abuz în serviciu, complicitate la înșelăciune și la fals intelectual, toate în formă continuată, și a lui Gheorghe Racolța, înșelăciune, fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu, toate în formă continuată. Ancheta procurorilor a stabilit că Racolța a fost împuternicit de mai multe persoane să achiziționeze terenuri în comuna Berzovia. Acesta cu sprijinul notarului Kelle Wanda a întocmit acte în fals – de la procuri speciale până la contracte de vânzare – cumpărare. Astfel, persoane decedate sau care habar nu aveau că-și vând terenurile au apărut în documentele falsificate, unele dintre acte fiind semnate în fals de Racolța sau de alte persoane.

Pentru că în 2014 s-s schimbat legislația privind vânzarea terenurilor, referitoare la îndeplinirea procedurilor dreptului de preemțiune,  notarul și complicele au stabilit să înlocuiască registurl notarial, să schimbe o serie de documente și să întocmească promisiuni de vânzare – cumpărare antedatate. Prejudiciul cauzat părților vătămate se ridică la 531.890 lei. Cei doi vor fi prezentați, astăzi, cu propunere de arestare preventivă Curții de Apel Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.