adrian bodo (4)

Fişele de calcul reprezintă metoda prin care Primăria Timişoara reuşeşte, de ani de zile, să fenteze legea. Aceste fişe nu sunt altceva decât nişte înscrisuri care stau la baza închirierii/concesionării bunurilor din patrimoniul municipalităţii, deci ţin loc de contract. Prin urmare, preţurile care sunt plătite administraţiei sunt unele mici faţă de cele care ar fi obţinute în urma scoaterii la licitaţie a respectivelor terenuri sau imobile. Ultima situaţie a avut loc în urmă cu o lună, când pe masa aleşilor locali a stat un proiect de hotărâre care prevedea ca Spitalul Judeţean să plătească pe fişe de calcul pentru un spaţiu pe care nu-l mai putea închiria legal.

Şeful Direcţiei Fiscale din cadrul Primăriei Timişoara a fost printre cei aflaţi în sala de şedinţe, în plen, care a atras atenţia că nu pot fi încasaţi bani pe fişe de calcul. Adrian Bodo a dezvăluit, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE, de ce aceste fişe de calcul nu au nicio valoare juridică. „Fişele de calcul nu reprezintă titluri de creanţă. Dacă o persoană nu doreşte să achite sumele stabilite pe fişe de calcul, nu poţi să faci nimic. Nu poţi să mergi în instanţă să-l execuţi silit. Aceste fişe de calcul nu constituie titlu executor când se ajunge la creanţă. Vorbim de un instrument fără forţă juridică. Dacă nu ai un contract semnat, nu poţi să dai drumul la plată”, a explicat Adrian Bodo. Directorul Direcţiei Fiscale a mai precizat că toţi cei care au încheiat cu Primăria Timişoara fişe de calcul, deci plătesc pe baza acestor înscrisuri, dacă refuză să mai plătească, practic nu pot fi obligaţi să dea acei bani.

Provocat de moderatorul emisiunii, Adrian Bodo a vorbit şi despre dosarul finanţării echipei de fotbal a lui Marian Iancu de către Primăria Timişoara, caz în care DNA a început o anchetă. Vă reamintim că reprezentanţii Curţii de Conturi au stabilit că banii daţi Politehnicii Timişoara de CJ Timiş şi municipalitate au fost alocaţi ilegal. „Nu mă bucur pentru acei oameni că se află la necaz. Eu am spus şi atunci că nu pot să-mi dau avizul pe un lucru care nu e conform cu ce s-a prezentat. Am citit Legea Sportului înainte, mai ales capitolul cu privire la modul în care se organizează şi se finanţează cluburile sportive. În raportul Curţii de Conturi se spune foarte clar că o societate comercială se poate organiza ca şi club sportiv, dar nu poate fi finanţată din fonduri publice. Lucru pe care l-am spus la momentul respectiv, am spus şi în plen că refuz să pun viza”, a explicat Adrian Bodo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.