Bătaie de joc pentru pacienţii care au nevoie de o operaţie sau sunt internaţi pentru tratament în cele două secţii de ortopedie de la Spitalul Judeţean Timişoara. Bolnavii ar putea să se pună mult mai uşor pe picioare, dacă ar exista kinetoterapeuţi suficienţi care să-i ajute să-şi revină. Din păcate, la aproape o sută de paturi există doar doi kinetoterapeuţi. De vină ar fi conceptul greşit cum că un kinetoterapeut este, de fapt, un maseur, se plânge Lucian Galoşi, specialist în kinetoterapie şi fizioterapie la Casa Austria de la „Judeţean”.
„Un kinetoterapeut nu este un maseur. La Spitalul Judeţean Timişoara avem insuficienţi kinetoterapeuţi. Este o secţie cu 80 paturi care are doar doi kinetoterapeuţi. Tot timpul a fost percepţia aceasta că kinetoterapia ar fi masaj. Deci, de ce s-ar angaja pe secţie un maseur? Dar în momentul în care conştientizezi că un kinetoterapeut poate să reducă perioada de spitalizare a pacientului, îmbunătăţeşte calitatea vieţii bolnavului, automat schimbi mentalitatea de a vedea lucrurile”, atrage atenţia Lucian Galoşi.
Potrivit specialistului în kinetoterapie, în mod normal, toţi pacienţii internaţi într-un spital, indiferent pe ce secţie, ar putea să beneficieze de kinetoterapie, care-i ajută pe bolnavi să se recupereze mai uşor. „Kinetoterapia nu poate să aducă decât beneficii. A existat şi un studiu în care am avut o secţie de spital cu o medie de 27 zile de spitalizare per pacient. A fost introdus un kinetoterapeut şi în trei luni de zile am reuşit să reducem spitalizarea la o medie de 21 zile. Ceea ce înseamnă foarte mulţi bani. Există un concept în Franţa în care pacientul trebuie să se integreze socio-profesional cât mai repede. În Franţa, dacă un pacient îşi depăşeşte perioada de convalescenţă, cineva trebuie să o justifice: medicul că nu l-a operat bine, kinetoterapeutul că nu l-a recuperat bine sau pacientul că nu a urmat şedinţele de kinetoterapie”, mai explică Lucian Galoşi.
