Totul e alb și negru. O tabără vine cu imagini cu musulmani furioși și violenți prin Europa și strigă „uite-i ce fac”, cealaltă tabără vine cu imagini cu copii morți și strigă „uite ce se-ntâmplă”. Ori sunt toți teroriști și barbari, ori sunt toți victime nevinovate. Alb și negru.
Când spui „riscăm atacuri teroriste, să-i trimitem pe toți înapoi”, te minți singur, pentru că nu vei rezolva așa problema terorismului. Cele mai grave atacuri au fost comise de oameni născuți în occident. De cealaltă parte, când spui „Europa e de vină” pentru copilul înecat, nu faci decât să enervezi omul de rând, iar pe cei care sunt vizați direct acest mesaj, conducătorii, îi doare fix în cot.
Refugiații mor cu miile, de ani de zile, în Mediterana, însă acum, că-i vedem trecând pe lângă noi, la pas, totul pare mult mai real, un singur copil mort pare sfârșitul umanității. Unii ar spune că acel sfârșit a venit și a trecut deja. Iar comerțul cu armament în Orientul Mijlociu e înfloritor.
Fiecare parte a războiului opiniilor trăiește în lumea ei: una e neagră, plină de teroriști și musulmani radicali, celaltă e albă, plină de oameni care au fugit de o soartă cruntă și au nevoie de ajutor. Toți sunt de părere că media pe care le citesc EI spun adevărul. Care adevăr, ca-ntotdeauna, e pierdut undeva pe lungul drum dintre Siria și Germania.
Până la urmă, indiferent care parte urlă mai tare, un lucru e sigur: Europa se schimbă, iar noi nu putem să ne legăm la ochi și să rămânem în lumea noastră, oricare ar fi ea.
