Ești asediat, încercuit. Înainte să ajungă în bătătura ta, șirurile de oameni încărcați cu tot avutul băgat în pungi și rucsacuri ponosite, mergând fără oprire, îți intră deja în sufragerie prin micile ecrane, traversează pragul spre conștiința ta prin imaginile de pe Facebook.
Vin migranții. Din Siria, Yemen, Libia, din tot felul de țări la care nu te gândești în viața ta de zi cu zi. Realitatea acelei lumi rupe însă granița rutinei tale echilibrate. Vin migranții și, deși noi auzim deocamdată doar ecoul acestui marș nesfârșit, realizezi că toate teoriile probabilităților arată că, în curând, vei fi inclus în acest test pentru umanitate. Refugiații încă ocolesc România, făcând o buclă spre Occident. Iar pentru că universul lor este sistematic detonat, exodul poate numai să crească.
Autoritățile române sunt conștiente de acest lucru, așa că încep prin a ne liniști: întărim securitatea la granița cu Serbia. Declarațiile vicepremierului Gabriel Oprea, confuze pentru publicul larg, pline de exprimări de „organ”, nu ne transmit decât că „ne ocupăm”. Iar eu și cu tine, locuitori în vestul României, prima regiune a țării care-i va întâmpina pe eventualii migranți, ne întrebăm: ce veți face? Zid ghimpat, ca în Ungaria? Puneți poliția pe ei, ca în Macedonia? Sau, atunci când nu veți mai face față valului uriaș îi veți ruga pe cetățeni să-i primească pe refugiați în casele lor, ca în Germania?
Ca în multe alte situații, pare că n-aveți niciun plan. Sunt câteva centre pentru găzduit refugiați în țară, șase la număr, care, în total, nu pot găzdui mai mult de 1.500 de oameni. Cam câți trec granița Serbiei cu Ungaria până la prânz. În mod evident, nu ne putem apuca de construit adăposturi în acest moment, însă problema trebuie luată în piept. Avem luxul timpului necesar să învățăm din greșelile și reușitele vecinilor în gestionarea acestei crize. Vom profita de asta?
Mai mult, te-ai gândit ce vei face atunci când miile de dezrădăcinați vor fi aproape la tine în curte? Vei încuia poarta sau le vei oferi măcar un pahar cu apă? Te vei gândi că Dumnezeul lor nu seamănă cu al tău și te vei ascunde în spatele fricii? Te vei pune, mental, în locul lor? În această schimbare demografică a Europei, oare umanitatea din noi și din ei va fi de ajuns ca totul să nu se transforme într-un imens câmp de luptă?
