nicolae robu 203
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a solicitat, astăzi, Poliţiei Locale, dar şi Poliţiei Naţionale şi Jandarmeriei, în cadrul unei conferinţe de presă, să-şi intensifice activitatea, astfel încât „răufăcătorii din oraş să fie puşi la punct”. Edilul şef a precizat că a făcut acest apel „inclusiv” în urma incidentului din Complexul Studenţesc de la începutul săptămânii, când un tânăr de 29 de ani a fost bătut cu sălbăticie de patru indivizi, iar acum se află în comă, cu şanse minime de supravieţuire.

Nicolae Robu s-a lăudat astăzi că, în cei trei ani de mandat, a luat o serie de măsuri legate de siguranţa cetăţenilor şi a proprietăţii publice şi private. Printre acestea se numără suplimentarea numărului de poliţişti locali cu 30, suplimentarea numărului de maşini din dotarea poliţiei locale de la 9 la 22, a numărului de motoscutere sau a bicicletelor, întocmirea unui program „consistent” de patrulare prin întreg oraşul, dar şi înfiinţarea de posturi fixe permanente şi temporare de monitorizare.

„Cer imperios Poliției Locale și rog structurile locale ale Poliției Naționale și Jandarmeriei ca, în baza prerogativelor specifice, stabilite prin lege pentru fiecare, să adopte cele mai potrivite măsuri astfel încât hoţii, cerşetorii, bătăuşii, scandalagiii, boschetarii, şătrarii, perturbatorii liniştii şi ordinii publice prin paranghelii, vandalizatorii de clădiri şi alte bunuri publice şi private, practicanţii de curse ilegale de maşini şi motociclete şi orice alţi răufăcători să ştie că nu-şi pot face mendrele în Timişoara, respectiv că dacă încearcă n-au nicio şansă de reuşită, dar au, în schimb, certitudinea depistării şi pedepsirii exemplare, conform legii”, a declarat Nicolae Robu.

Potrivit primarului Timişoarei, legea ar trebui să fie mult mai aspră faţă de aceşti răufăcători şi crede că „se impune o intervenţie fermă asupra acestor categorii, să se ducă vestea că nu au ce căuta în Timişoara, pentru că nu scapă de pedeapsă”. Nicolae Robu mai consideră că este important ca oamenii să vadă poliţiştii patrulând, iar din punctul său de vedere, o patrulare eficientă poate fi făcută cu ajutorul maşinilor, indiferent de condiţiile meteo. Tocmai de aceea a şi suplimentat numărul autoturismelor din dotarea Poliţiei Locale Timişoara. „Totuşi, cea mai eficientă metodă de creştere a securităţii este supravegherea video”, a conchis primarul Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.