O petiție online, postată pe site-ul www.petitieonline.net, solicită demiterea primarului Nicolae Robu, pe motiv că edilul nu are avea o „viziune adevărată” și „proiecte realiste” pentru Timișoara.
Petiția a fost semnată până acum de 339 de persoane, însă lista de semnături este încă deschisă.
Inițiatorii susțin că ar trebui organizat un referendum, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca 25% dintre locuitorii cu drept de vot să solicite declanșarea procedurilor.
Textul petiției:
„Cum toți știm orașul nostru continuă într-un trend descendent. Pentru asta majoritatea dintre noi consideră că responsabilitatea principală o are domnul primar Nicolae Robu.
Deoarece noi am fost primi care am scăpat din comunism este timpul să ne aducem cu toți aminte de acele vremuri și de sacrificiile făcute de cei care au participat la Revoluție, este timpul să le dovedim că tot ce au făcut pentru noi va avea și un rezultat.
Nu putem lasă un oraș precum Timișoara în condițiile actuale, fără o viziune adevărată, fără o conducere adevărată și fără proiecte realiste.
Pentru asta consider și sper să existe și alții care consideră la fel că avem nevoie de un alt Primar.
Pentru a organiza un referendum este nevoie că măcar odată să fim cu toți uniți, conform Legea nr. 286/2006 pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 este nevoie că cel puțin 25% dintre locuitorii cu drept de vot să solicite acest lucru.
Dacă sunteți de acord privind organizarea referendumului va rugăm să va înscrieți.”

