suspecti complex 1

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a ajuns în comă la Spitalul Județean din Timișoara după ce a fost rupt în bătaie de patru indivizi pe una dintre aleile din complexul studențesc. Victima a plecat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din barul Happy împreună cu un prieten și pe aleea principală s-au intersectat cu un grup format din patru tineri și o tânără. Din greșeală, bărbatul în vârsă de 29 de ani l-a atins pe unul dintre agresori cu cotul. Acest lucru a fost considerat de neacceptat de acesta, iar împreună cu prietenii săi, aflați și ei sub influența băuturilor alcoolice, au trecut la represalii. Au lovit victima cu pumnii și picioarele fără milă, zdrobindu-i craniul, după care au fugit. Victima a fost transportată în comă de gradul 3 la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara, medicii fiind rezervați în privința șanselor de supraviețuire. Polițiștii de la Investigații Criminale au reușit identificarea agresorilor -patru tineri cu vârste între 18 -22 ani, din Timișoara și Orțișoara. Trei dintre ei au fost găsiți și reținuți, urmând ca, astăzi, să fie prezentați cu propunere de arestare preventivă instanței.

UPDATE 1 Tânărul de 29 de ani bătut cu bestialitate în Complexul Studenţesc are şanse minime de supravieţuire. Medicul Ovidiu Bedreag, şeful Secţiei de Anestezie şi Terapie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, în care tânărul este internat, ne-a declarat că acesta se află într-o comă profundă, din cauza leziunilor cerebrale suferite.
„Nu s-a discutat despre prelevarea de organe pentru că nu a fost declarată moartea cerebrală. Noi facem tot posibilul să-l salvăm, dar are şanse minime. Starea pacientului este extrem de gravă. Are doar leziuni cerebrale, care îi vor termina viaţa, restul leziunilor sunt nesemnificative”, a explicat medicul Ovidiu Bedreag. (Adriana Mîț)

UPDATE 2 Cei patru suspecți au fost reținuți și la ora 15,20 au fost duși pentru audieri la procuror. Aceștia urmează să fie prezentați cu propunere de arestare preventivă instanței. Niciunul nu a făcut vreo declarație, însă păreau extrem de liniștiți, unul dintre ei zâmbind atunci când a fost întrebat dacă știa că victima este în moarte cerebrală. De asemenea, polițiștii au identificat-o și audiat-o ca martor pe tânăra care era cu cei patru în momentul scandalului.

UPDATE 3  Judecătoria Timișoara a decis arestarea celor patru pentru acuzația care a fost până acum adusă de către procuror – vătămare corporală cu punerea în pericol a vieții a victimei. În cazul în care victima va deceda, încadrarea faptelor va fi modificată. Cei patru pot face contestație la decizia din această seară a instanței.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.