M-am gândit bine, dar bine de tot înainte să scriu un editorial pe această temă. Desigur criticile şi înjurăturile vor fi nelipsite, după cum bine ne-au obişnuit o mică parte din cititori, care au uitat că dacă nu le placece scrie subsemnata, pot să citească alţi autori. Astăzi însă a devenit pentru mine imposibil să nu scriu despre asta, dat fiind faptul că în această dimineaţa mi-am dat seama că între politicieni şi oamenii normali e o diferenţă enormă. De fapt, singurul mod în care poţi să vezi cât de aerian e un politcian şi cât de rupt de realităţile din teren este să i le prezinţi şi să îl auzi cum răspunde. Iar unii oameni din administraţiile locale sunt şi mai rupţi de lume. Dacă de la nivel central ni se promite că Noul Cod Fiscal va face din România cea mai atrăgătoare ţară din Europa pentru mediul de afaceri, SF-urile continuă şi la nivel local.
Cu riscul de a supăra anumiți cititori, stimaţi domni şi doamne: în Timişoara pute! Miroase urât, duhneşte! Da, a excremente umane. Între blocuri, pe după tufişurile de pe marile străzi şi bulevarde, în centrul oraşului, dar mai ales în zona Pieţei 700. Acum ceva vreme aveam proteste în strada vizavi de mirosul de cauciuc. S-a obţinut promisiunea că firma cu probleme va implementa un sistem graţie căruia să nu mai avem parte de mirosuri. Dar cu mirosurile semnalate mai sus ce facem? Muncipalitatea are instalate doar 27 de toalete ecologice în oraş! Da, de atât au nevoie cei peste 350.000 de locuitori ai oraşului, conform primăriei. Să pic în penibil să spun că necesităţile sunt fireşti şi că nu cred că e cazul să facem economie la capitolul ăsta? Da, oraşul e plin de vagabonzi care nu au unde să îşi facă nevoile. Da, mai există şi oameni certaţi cu bunul simţ. Dar dacă să le facem educaţie sau să îi integrăm social e un proces de lungă durată, stimată municipalitate timişoreană, de ce nu se iau măsuri concrete pe termen scurt? De ce nu avem instalate toalete ecologice în zonele cu probleme?
Ştiu, din Mercedes nu miroase a excremente! Ştiţi, stimaţi politicieni locali, poate asta e încă una din problemele care nu se va rezolva la Timişoara, căci e mai ușor să spui pe la colțuri că eu sunt o proastă sau plătită de grupuri de interese. Căci negarea e o modă mai nou. Dar totuşi, vreau să vă reamintesc că nu aţi fost aleşi să fiţi deasupra oamenilor, căci aşa poate aţi fi fost suspendaţi în chingi, nu în funcţii, ci să fiţi pe teren, în mijlocul oamenilor, rezolvând problemele de care se lovesc.





