maicute

Scene incredibile petrecute la poarta mănăstirii Prislop. Două măicuțe își pierd cumpătul și se comportă ca la ușa cortului, și nu ca la poarta unei mănăstiri. Într-un video, ajuns în posesia cotidianului Glasul Hunedoarei, se poate observa cum fețele monahale blesteamă o mamă și pe fiica ei, pe care le acuză că i-ar fi furat o brățară, scrie glasul-hd.ro. Pe filmarea de 52 de secunde se poate vedea o ceartă între cele două măicuțe și o femeie, însoțită de o fetiță. Femeia este acuzată de cele două fețe monahale că ar fi furat o brățară. În acel moment, copila de aproximativ 7 ani, începe să plângă, și totul ia o turnură dramatică. Și femeia, dar și maicuțele încep să se blesteme reciproc. Filmarea ajunsă la redacția publicației hunedorene a fost trimisă de un tânăr, revoltat de atitudinea celor două fețe monahale. Acesta a explicat ce s-a întâmplat la poarta mănăstirii de la Prislop. „Mi se pare revoltător ca două maici să blesteme în halul acesta. Orice ar fi făcut femeia aceea sau fetița, care se vede cum plânge, speriată de atitudinea măicuțelor. S-au năpustit asupra lor, efectiv, le-au căutat în plase, ca niște polițiști, și au blestemat. E incredibil! Asta nu e atitudine de fețe monahale”, spune Călin Cristi, cel care a filmat întreaga scenă.

Potrivit reprezentanților Episcopiei Devei și Hunedoarei, care au văzut imaginile cu pricina, cele două măicuțe sunt de la schitul Alun, conform aceleiași surse. Aceștia spun că faptele fețelor monahale sunt regretabile și că vor fi chemate să dea explicații pentru atitudinea lor. „Nu am cuvinte… Ce pot să spun? Am văzut imaginile, și atitudinea celor două măicuțe este regretabilă. O să le chemăm să dea explicații pentru comportamentul lor și le vom pune în vedere ca, pe viitor, să nu mai aibă o astfel de atitudine, în caz contrar se poate merge și la sancțiuni mai drastice. Nu se poate că o față monahală să blesteme, dar au avut circumstanțe atenuante, au fost provocate”, a spus preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.